Vanatori de recompense si oportunitati

Noi ne dorim intotdeauna lucrurile ce ne sunt interzize, lucrurile ce nu le putem obtine asa usor, sau chiar deloc. De exemplu un copil are un borcan cu biscuititi iar mama lui il pune undeva pe ultimul raft. Bineinteles ca dorinta copilului creste odata cu efortul pe care il depune sa ajunga la acei biscuiti. Cu sau fara copil sau biscuiti ideea e ca suntem niste creaturi foarte ciudate. Odata ce avem ceva nu stim sa il pretuim la adevarata sa valoare  pana cand il pierdem. Vedem lucruri noi pe care le ravnim in loc sa apreciem ce avem deja  transformandu-ne in vanatori de recompense si oportunitati. Poate ca nu toate lucrurile pe care ni le dorim sunt cele de care avem nevoie dar cert este ca dorinta se stinge iar ce ramane in urma este regretul ca am pierdut ceva mult mai valoros doar de dragul de a ne satisface o nevoie banala de cele mai multe ori. Dar cu ce pret? Cu pretul persoanelor ce nu stau mult pe ganduri atunci cand se simt neglijate si se indeparteaza. Asta pe buna dreptate in sensul in care deplina vinovatie nu le revine lor.
 Cu toate astea natura umana nu o poate invinge nimeni inclusiv incapatanarile sale, pentru ca nimeni nu invata lectia pana nu simte consecintele pe propria piele.