Tu ai un prieten?

 Poate cineva sa traisca fara sa aiba un prieten? Un catel care sa il intampine cu dat din codita atunci cand ajunge acasa. Un prieten de o zi, un necunoscut caruia iti deschizi sufletul pentru ca stii ca nu are cum sa te afecteze. Sau o persoana careia ii esti devotata de ani de zile? In fata careia poti sa faci si cele mai stupide gesturi, pentru ca o sa i se para ceva normal, o parte mai amuzanta din tine. Persoana in fata careia poti sa plangi ca in fata propriului suflet, fara sa astepti sa spuna multe, doar sa stii ca te i-a in brate fara sa spuna nimic pompos si care ar putea parea fals. Persoana cu care vorbesti fara ca nimeni altcineva sa te inteleaga. Care stie ca daca azi face un compromis pentru tine, maine vei face exact la fel pentru el. Cu care totul pare ca este in regula. Persoana care nici macar nu este in stare sa te minta. 

 Oameni mor fara sa stie acest sentiment.E pacat pentru ca este exact ca atunci cand esti linistit pentru ca ai o siguranta. Dar nu orice siguranta. Siguranta care vine de la o persoana. Asta este cea mai importanta. Sa sti ca indiferent cat de greu este, o sa vorbesti cu prietenul tau si durerea o sa se reduca, cu cel putin 50%.

Nimeni nu are cum sa o inlocuiasca. Nimeni nu are voie sa se comporte urat cu acea persoana, pentru ca tu ii vei lua apararea. Persoana care face parte din familia ta. Familia sentimentelor tale, de neinlocuit. Sti ca nici Universul nu este capabil sa rastoarne aceasta legatura pentru ca sunteti lipiti cu sper-glue :)).Sti cand mergi ca besmeticul pentru ca prietenul tau nu este langa tine, sa v-a distrati doar din rasete care nu isi au rostul pentru alti. Amintirile pe care nu le uiti niciodata. Cele mai mici gesturi care raman acolo, in dulapiorul cu informatii nepretuite din capsorul nostru.

 Dupa ce timpul trece si iti dai seama ca acea persoana este capabila de toate acestea, ai sa stii ca, atunci cand va veni timpul sa pleci, cineva chiar va plange dupa tine.

Generatia de astazi = Generatia de maine

PROFÉSOR, -OÁRĂ, profesori, -oare, s. m. și f. Persoană cu o pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate și care predă o materie de învățământ (în școală). ♦ (Impr.) Învățător. ♦ P. gener. Persoana care indruma, educa, invata pe cineva.

 Aceasta este definitia completa pe care DEX-ul ne-o da noua. Pentru inceput vreau sa clarific de ce am subliniat o anumita parte din definitie. Ei bine este propozitia, ideea pe care se bazeaza tot ce pot spune eu. Nu m-am putut abtine sa nu scriu, mai ales dupa ce, acum cateva zile am auzit, fara sa vreau, ceva...Nici nu stiu cum sa-i spun. ''Indemnul'' oferit de un profesor: ''Scrie si taci!''. Poate parea stupid, sau ceva banal, dar pe mine ma deranjeaza si acum cuvintele care inca imi trec prin minte. Exact cum si definitia spune ( si nu, nu m-am bazat doar pe definitia din dex pentru tot ce am zis. Doar pe ce mi se pare mie corect.), un profesor, nu numai ca are studiile necesare pentru a putea preda, ci are responsabilitatea de a educa intr-un anume masura, cel mai fragil lucru cu care noi putem lucra. Omul. Dar nu orice fel de om. Unul care nu poate sa faca diferente, si nu numai diferente logice, matematice, ci diferente ce il vor ajuta sa dobandeasca, pas cu pas o minte constienta, dar in primul rand, Independenta. Nu poti impune mintii umane, mintii unui copil, sa gandeasca, sa actioneze asa cum se crede ca este bine. Arata-i posibilitatile, spune-i ce cuprinde fiecare si incet, incet el va face alegeri din ce in ce mai importante. 

 Nu vreau sa par unul dintre elevii ce intreaba constant ''La ce imi foloseste in viata x+3+y?'', dar de la o simpla ecuatie pana la cadre didactice care sunt prezente doar ca sa fie prezente este mult. Probabil acesta si este unul dintre multele goluri din invatamantul nostru, si va fii mult timp inainte, pentru ca generatiile se schimba dar, la baza, suntem aceiasi, inclusiv cu partile rele. Poate nu am dreptatea. Poate peste 20 de ani profesori straluciti ne vor educa noua copii, dar asta depinde in cea mai mare masura de Noi.

Ajutor, cu drag autistii

Pentru ca asta m-a facut sa scriu aceasta postare, va rog sa vizualizati videoclipul acesta:

 http://youtu.be/kbVijW_IROc

sper ca ati vazut videoclipul, mai exact sa intelegeti despre ce e vorba. Trist, sa poti doar scrie, fara sa vorbesti despre viata ta, si cat de mult o dispretuiesti pentru ca ai autism. Aceatsa fata, care are autism spune cum a fost marcata de moartea celor 2 bunici ai ei, cum a fost suspendata de la scoala de 6 sau 7 ori, a fost batuta si acceptata intr-un spital doar pentru ca era in chinuri. dar cel mai important ca vrea sa fie normala.

 autismul este o boala crunta. Se descopera pe la varsta de 3-4 ani. Doctorii sunt ca este o boala netratabila dar, parintii ce isi daruiesc si ultimul strop de speranta, insanatorsirii copilului ce sufera de autism sun altceva. Spun ca fiecare zambet minor ce il afiseaza copii lor nu este doar..ceva ce doctorii ar caracteriza ca ''minor'', este raspunsul  ca totul va fi bine. Dar sa vezi cum, un copil incearca sa faca inteleasa ideea ca indiferent cat de diferiti sunt oamenii cu autism, la baza sunt oameni, oameni ca noi.

 Inchei fara cuvinte glorioase sau lucruri pompoase, doar vreau sa va informez de fundatia, nonguvernamentala ''PENTRU  VOI'', ce are ca scop integrarea oamenilor cu dizabilitati in societate. Noi facem parte din societate deci, facem parte involuntar sin aceasta fundatie! :]

Biserica. Un lux de 180 de milioane de euro

Ce poti face cu aproximativ 180 de milioane de euro? In tara noastra poti face multe, dar noi ce alegem? Alegem sa construim ,,Catedrala Mantuirii Neamului''. Nimic dubios, dar daca te uiti de doua ori la pretul aproximativ, al constririi acestei catedrale,o sa iti para. Dar, intreb, nu Iisus spune ca simplitatea si dragostea se gaseste in casa Lui? Nu cred ca 6 turnuri, printre care o turla centrala, imensa,si o parcare subterana uriasa,  se caracterizeaza prin ''simplitate''.
 Si probabil multi or sa spuna ca este un simbol romanesc, ca Romania este o tara crestina ce merita o catedrala ''a neamului''. Da, este adevarat, dar cand in planurile pentru ridicarea catedralei NEAMULUI ROMANESC, este subliniat ca se vor neglija legaturile cu arhitectura traditionala romaneasca, ce pot sa mai spun?
 Dar ce ma intriga cu adevarat, este faptul ca, peste dealuri, in sate care nici macar nu le stim numele, exista o Bisericuta, mica, din lemn cu cateva icoane, in care ajung in fiecare duminica, oamenii care deseori sunt etichetati ca ''tarani''. ei bine acesti ''tarani'' spun rugaciunile lor, cu atata simplitate si credinta, incat iti vine greu sa crezi ca cei ce coboara din masinile de lux pentru a aprinde o lumanare, chiar sunt atat de sinceri in rugaciunile lor. Dar de un lucru sunt foarte sigura. Unei batranele, cu 2 lei in buzunar pentru paine, care vine la Biserica pentru a aprinde o lumanare si a spune o rugaciune pura, nu ii trebuiesc parcari subterane si clopote de aur.

Nostalgii pe o chitara

Mergand spre scoala, cu gandurile zburatacind prin toate partile, aud un ''zgomot'' placut urechilor mele. Vantul aduce sunetele mai aproape de mine si incep sa urmez muzica la propiu. Dupa ce am mers dusa de ritmul unei chitari am ajuns la misteriosul cantaret. Un barbat trecut de 50, cu o chitara in mana. O tinea atat de strans si totusi atunci cand canta era ca si cum Apollo canta la propia harpa. Cu delicatete. Dar mai important este, ce canta! Surprinzator, isi canta dragostea. Lumea area atintita la un batranel ce canta, melodios, dar pur si simplu incarcat de emotie. Isi pierduse iubirea acum mult, mult timp. Nu se intelegea prea mult din ce zicea dar felul in care pur si simplu transmitea sentimentul a facut ca trecatorii, in graba lor zilnica, sa se opreasca un minut pentru asi aminti de iubirea de odinioara in timp ce muzica ii ingana melodios. Eu? Nu mai pot spune decat...Sa fiti iubiti!

Social

Poate parea un subiect deja mult prea folosit, dar cred ca e nevoie sa stim in ce consta ''relatia'' Om-Facebook. Sa nu razi! Stim cu toti cate ore ne petrecem in fata calculatorului, si in special pe Facebook. Poate nu ne dam seama, dar o parte a creierului nostru, pur si simplu absoarbe, asimileaza sau cum vrei tu sa-i spun, informatia primita prin postari, like-uri si tot ce tine de ''Wall-ul'' unei persoane. Si daca nici asta nu ti-ai dat seama, prin like-uri si comentarii ( binevenite) o serie de ''senzatii de bine'' se perinda in corpul tau. E cam acelasi principiu ca la ciocolata :)). Deci ca sa intelegem, Facebook-ul este special proiectat incat sa te tina lipit cu ochii de monitor ore bune. Si asta nu ar fii o problema, daca, si este un mare DACA, nu ne-ar desprinde de realitate, si daca relatia dintre om si Facebook, nu ar fii atat de stransa ca relatia om si natura. Si da, asta este o problema majora, de care nu cred ca vom scapa prea repede.
Si acum, spre deliciul creerului meu, voi merge pe Facebook sa dau share la noua mea postare, pentru ca...Inca nu stiu de ce.