Arta nu e arta

Nu poti vorbi despre arta in termeni generali. Arta nu e arta, pentru ca nu are un contur anume, nu are o forma definita. Ea prinde imaginea pe care noi o oferim si de aici infloreste mai presus de adancurile lipsite de lumina ale mintilor noastre. Odata cu timpul, oamenii au constientizat faptul ca dezvoltarea artistica difera de la o cultura la alta, sau de la o perioada la alta, lucru ce a sintetizat pe categorii tot ce tine de pictura, teatru, muzica, sau dans. Dar nu structurarea in masa decide ce si cum; persoana pusa in fata faptului implinit decide ce forma poate lua lumea artei.

De multe ori aud bine cunoscutul slogan ''artistul moare de foame'' lucru care nu ma intristeaza, ci ma frustreaza. De exemplu, Florenta secolului al XV-a era raiul tuturor exhibitionistilor, artistilor fara frontiere si vizionarilor. In decursul acestui veac oamenii au ales sculpturile, coloanele, catedralele, picturile, muzicienii strazii si pictorii adusi la stadiul de genii, in detrimentul facilitatilor sanitare. Nu afirm in nici un fel faptul ca ar trebui sa renuntam la canalizari si sa facem muzica sau treatru in schimb, dar cred ca am ajuns in puctul in care se pot echilibra cele doua, fara a trece de partea uneia dintre extreme. 

Cu alte cuvinte noi suntem arta, in forma ei dezastroasa si divina, dar arta naste arta asa ca orice fel de artist consideri ca esti, fa lumea un loc mai divin.

Circumstante tragice

In mod normal agonia ne este prezentata ca fiind un sentiment. Un sentiment neplacut ce-i drept care apare in diferite momente doar de dragul de a ne chinui existenta. Dar mai infricosator decat orice demon sau entitate a mortii este forma agoniei. Dar ce forme poate lua un sentiment, o traire exact ca cele asemanatoare ei? Oameni, asta e raspunsul. Mi-e frica de momentul cand oamenii ajung forma agoniei, ii dau contur si o accentueaza. Ce poate sa aduca un om in stadiul de marioneta a a unui sentiment patetic, dar pe cat de patetic pe atat de puternic?

 In mitologia greaca, Homer spune ca dupa ce Zeus a vazut armonia si pacea dintre oameni acesta s-a infuriat groaznic si a trimis-o pe Pandora pe pamant pentru a se razbuna. Aceasta era o fiinta angelica fara niciun fel de pacat, dar in mana avea o cutie plina cu toate viciile, bolile, intrigile si rautatile ce ne bantuie existenta si acum. Oare bijuteria Cutiei Pandorei era agonia? Ar fi fost asta cea mai dulce razbunare a lui Zeus pentru bunatatea oamenilor?
 Lasand mitologia la o parte, oamenii inca se zbat pentru a castiga lupta dintre agonie si armonie, dar se intampla sa te lasi purtat de vanturile sortii si sa nu poti decat sa-ti oferi mintea, corpul si spiritul acestui diavol, sentiment, entitate, orice crezi ca e. Devine placut, chiar devine cotidian  la un moment dat. Cu toate astea daca esti suficient de norocos poti iesi de sub stapanirea aceasta, dar lasa urme ce se cicatrizeaza greu si raman amintite odata cu durerea